Introducerea redactorilor revistei Presa Ortodoxa (de unde am preluat articolul):

Am aflat de la cititorii noştri că în cadrul unor dezbateri privind chestiunea calendarului a fost adus în discuţie şi sfântul stareţ athonit Gheron Iosif Isihastul, cunoscut românilor mai ales prin scrisorile sale, publicate în limba română la Editura Bizantină sub titlul generic Mărturii din viaţa monahală. Încercând să-şi justifice propria stare de neascultare faţă de Biserică, unele voci îl prezintă ca fiind un părinte „zelotist”. În cazul ortodocşilor aflaţi „pe vechi”, a fi zelotist nu se traduce simplu prin ceea ce numim în România stilist (vechi-calendarist) – pentru că Sfântul Munte, Patriarhia Ierusalimului, Rusia, Serbia, ş.a. s-au opus schimbării calendarului şi slujesc după vechiul calendar, dar păstrează comuniunea cu întreaga Biserică Ortodoxă. Într-o primă accepţiune, la Sfântul Munte, zelotişti s-au numit toţi aceia care, neprimind noul calendar, au încetat şi pomenirea patriarhului de la Constantinopol (atitudine adoptată în primă fază şi de Cuvios). Cu timpul, s-a cristalizat un zelotism extremist, caracterizat prin neascultarea faţă de ierarhie, tăgăduirea valabilităţii Sfintelor Taine ale tuturor acelora care slujesc „pe nou” şi respingerea comuniunii cu toate Bisericile Ortodoxe „oficiale”.

192913-efrem-thumbAm considerat de mare folos publicarea pentru prima oară în limba română a capitolului Despre calendar, dintr-o lucrare biografică închinată Bătrânului Iosif de către ucenicul său iubit Stareţul Efrem Filotheitul, una dintre personalităţile cu mare autoritate duhovnicească în zilele noastre. Stareţul Efrem s-a stabilit în America unde a înfiinţat peste 20 de mănăstiri ortodoxe, făcând să înflorească pustiurile de peste ocean. Mulţumim pe această cale părinţilor români de la Chilia Buna-Vestire, Schitul Lacu –Athos, pentru bunăvoinţa cu care ne-au pus la dispoziţie traducerea făcută după originalul grecesc. Nădăjduim să fie de folos tuturor acelora care caută cu sinceritate adevărul.
Gheron Iosif de Mihai ComanDESPRE CALENDAR (I)

Una dintre izbânzile înţelepte ale Stareţului Iosif a fost luarea unei poziţii corecte în problema calendarului, care în acea vreme devenise foarte acută, de vreme ce acesta organizează viaţa istorică şi litur­gică a Bisericii.

Conducerea revoluţionară a lui Gonata, prin ordinul regal din 18 ianu­arie 1923, a hotărât, din motive politice, să înainteze la introducerea noului calen­dar în statul grec. Fireşte, Biserica putea să respecte vechiul calendar pentru anul liturgic. Cu puţine zile mai târziu însă, pe data de 3 februarie 1923, Patriarhia Constantinopolului propunea printr-o en­ciclică Bisericilor Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, Serbiei, Ciprului, Greciei şi României revizuirea calendarului bisericesc.

Prin urmare, la 10 martie 1924, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a hotărât să revizuiască calendarul bisericesc, cu excepţia perioadelor Triodului şi Penticostarului, care aveau să fie rânduite după Pascalie. Această sinteză a fost numită, nu fără pro­bleme liturgice, noul calendar iulian sau îndreptat. Astfel, şi Bisericile Alexandriei, Antiohiei, României şi Bulgariei au primit noul calendar, în ciuda împotrivirilor ve­nite din partea poporului credincios. De fapt, această înnoire a pricinuit schisme în Biserică, formându-se aşa-numitele „bise­rici vechi-calendariste”, rană care nu s-a cicatrizat nici până astăzi.

Timp de 11 ani cei de pe stilul vechi au fost cu totul lipsiţi de vreo conducere bi­sericească, neavând episcopi. Dar Biserica fără episcop nu este socotită Biserică. Însă în 1935 episcopul Florinei, Hrisostom Kavouridis, s-a rupt de Biserica oficială şi a intrat în cea a vechilor calendarişti. Acest pas a fost salutat de către zelotişti cu multă bucurie, fiindcă în felul acesta dobândeau şi un cap pentru biserica lor.

Această pildă a sa au urmat-o apoi Gherman al Dimitriadei şi Hrisostom al Zakinthului. Aceşti trei episcopi au îna­intat apoi la hirotonia altor patru episcopi noi, printre care a fost şi monahul Matei de la Schitul Sfântului Vasilie din Sfântul Munte. Până în 1937, printre vechii calendarişti a existat o mare nedumerire: dacă cei de pe stilul nou trebuie să fie socotiţi schismatici sau nu. Până atunci nu au avut nişte punc­te de vedere clare.

n10806962374_401650_4107Hrisostom al Florinei socotea că ma­joritatea credincioşilor erau de partea celor care ţineau calendarul vechi. Prin urmare, nu ar fi fost cu neputinţă ca Biserica ofi­cială să fi revenit la vechiul calendar, dacă zelotiştii ar fi păstrat o poziţie de protest mai înţeleaptă, fără extremisme şi lipsă de tact. Astfel, prin enciclica sa oficială Hrisostom a declarat că maica vechilor calendarişti era Biserica Greciei şi că de acolo primeau Harul şi că poziţia lor era una de protest.

Însă atunci când a declarat că Tainele celor de pe stilul nou sunt valide, vechii calendarişti s-au despărţit în două tabere vrăjmaşe: cei moderaţi, care îl urmau pe Hrisostom al Florinei, şi cei extremişti, care îl urmau pe Matei Karpathakis şi susţineau că Tainele Bisericii oficiale sunt nevalide. Între cele două tabere exista destulă vrăjmăşie. Desigur, zelotiştii aruncau asu­pra lui Hrisostom al Florinei nu puţine anateme şi blesteme.

Într-o zi, părintele Vartolomeu, care era un ieromonah din tabăra lui Hrisostom al Florinei, l-a vizitat pe Stareţ (Gheron Iosif) şi a voit să discute cu el problema calendarului. Însă Stareţul, care era omul păcii şi al rugăciunii, nu voia aceasta şi de aceea i-a spus:

„Renunţă la discuţia asta, căci vom spune cuvinte grele şi ne vom mâhni”.

Celălalt însă insista şi începuse să spună cele ale sale despre calendar. Şi aşa cum se aşteptase Stareţul, s-a şi petrecut. Şi-a pierdut pacea şi a rostit cuvinte tăioase împotriva lor.

Apoi, când a mers la chilia sa ca să se liniştească, simţea ca şi cum ar fi pierdut puţin Harul şi îi venea greu să se războ­iască împotriva demonilor. Experimentat în cele duhovniceşti cum era, a înţeles că ceva nu mergea bine. Atunci s-a întors cu stăruinţă la scăparea sa cea dintotdeauna, rugăciunea. S-a nevoit cu lacrimi, durere şi cu smerenie adâncă pentru a primi răs­puns. S-a luptat timp de mai multe ceasuri în rugăciune şi după ce a simţit la sfârşit puţină pace, a mers să se odihnească. În somn i-a arătat Dumnezeu următorul vis, aşa cum ne-a povestit el însuşi:

„Se făcea că mă aflam pe o fâşie a Sfântului Munte intrată în mare si care era ameninţată să fie scufundată de valuri. Mă întrebam cum de am ajuns în acel loc atât de primejdios şi cugetam înfricoşat că de vreme ce acea fâşie se desprinsese de Munte şi se clătina de valuri, peste puţin avea să se scufunde, iar eu să mă înec, deoarece valurile înce­puseră deja să acopere stânca. Lângă mine însă vedeam Muntele uriaş, Athonul, ce spărgea orice val al mării. Atunci cugetam în sinea mea ca de îndată ce se va apro­pia stânca de Munte, să sar pe acesta, după care nu aveam de ce să mă mai tem. Şi ast­fel, cu primul prilej ce s-a ivit, am sărit pe pământul tare al Muntelui. Şi într-adevăr, peste puţin stânca cea mică a fost înghiţită de mare, iar eu am spus uşurat: «Slavă Ţie, Dumnezeule!». Şi îndată m-am trezit”.

Când s-a trezit a înţeles tâlcuirea visului şi de atunci a început a tăgădui co­rectitudinea poziţiei sale de mai înainte.

normal_PAPA--EFRAIM-KATOYNAKIOTHSDar şi părintele Efrem Katunakiotul, când s-a rugat pentru aceeaşi problemă, a fost înştiinţat de o voce puternică, care i-a spus:

„În persoana lui Hrisostom al Florinei ai renegat toată Biserica”.

În chip asemănă­tor, puţin mai târziu, Stareţul Iosif a auzit în timp ce se ruga o voce dumnezeiască, zicându-i:

„Biserica se află la Patriarhia Ecumenică, la Constantinopol”.

Astfel, au înţeles că lucrurile nu stă­teau aşa cum spuneau vechii calendarişti şi că Tainele celor de pe stilul nou sunt valide. Atunci au hotărât să-i ceară mitropolitului Florinei iertare în scris. Stareţul a scris o scrisoare în care a cerut iertare şi pe care a semnat-o el împreună cu obştea sa, pre­cum şi obştea părintelui Nichifor. Kalatzis însă a voit a adăuga încă ceva la sfârşit, şi anume cuvintele:

„Pe voi vă considerăm a fi Biserică Ortodoxă…”.

Astfel, au semnat şi acel adaos, după care i-au dat scrisoarea, căci acesta avea să iasă afară din Sfântul Munte, ca să o dea în mâinile mitropolitu­lui Florinei. Iar acesta le-a răspuns apoi că i-a iertat. De atunci Stareţul Iosif împreu­nă cu obştea sa a preferat starea moderată a floriniştilor. [...]

Astfel, începând cu anul 1937, Stareţul a început să primească ambele calenda­re, deşi a continuat să rămână zelotist. Această poziţie faţă de problema calen­darului o avea şi atunci când am mers să rămân lângă dânsul. Puţin mai târziu însă, la 13/26 martie 1950, a fost emisă o nouă enciclică semnată de patru episcopi vechi-calendarişti: Hrisostom al Florinei, Gherman al Cicladelor, Hristofor al Hristianopolului şi Policarp al Diavliei. Enciclica am citit-o eu, fiindcă Stareţul nici măcar să o citească nu a vrut, deşi era zelotist. Printre altele erau scrise şi urmă­toarele:

„Tainele săvârşite de cei de pe stilul nou, ca unii ce sunt schismatici, sunt lip­site de Harul sfinţitor. Pentru aceasta pe nici un neocalendarist nu se cuvine să-l primiţi în sânurile Sfintei noastre Biserici şi, prin urmare, nici să-l ajutaţi, fără o mărturisire a acestuia în care să osândeas­că înnoirea neocalendariştilor şi să declare Biserica acestora schismatică. Cât priveşte cei botezaţi de înnoitori, să fie botezaţi cu Sfântul Mir de provenienţă ortodoxă, care se găseşte din belşug la noi…”

Când am citit acestea m-au cuprins fi­orii. Am socotit pe cel care a scris enciclica a fi un călău. Vechii calendarişti renegaseră nu numai unul sau doi episcopi, ci întreaga Biserică a Greciei, care nici până astăzi nu a încetat să aibă legături canonice cu toate Bisericile Ortodoxe. De îndată ce am citit enciclica – era noapte, iar Stareţul îşi ter­mina privegherea -, am mers şi i-am spus:

- Gheronda, în enciclică scrie asta şi asta.

- S-a terminat! Ne retragem! Aceştia au căzut pe dinafară. Nu se poate ca ade­vărul lui Dumnezeu să fie acesta. Va trebui să luăm poziţia mănăstirilor. Dar mai în­tâi vom face rugăciune ca să vedem ce ne va spune Dumnezeu. Fiilor, rugăciune! Rugăciune, părinţilor, ca să ne descopere Dumnezeu şi să nu facem vreo greşeală. Ceea ce ne va descoperi Dumnezeu, aceea vom primi.

Staretul nu avea diplomă universitară de absolvire a teologiei de şcoală. Era însă un adevărat teodidact si, ca un văzător de Dumnezeu, era initiat în adevărata teologie. Niciodată nu-mi amintesc să fi făcut ceva fără să fi primit vestire de sus. Pentru această problemă atât de importantă ne-a pus pe toti să postim trei zile si să ne rugăm. Timp de trei zile nu am mâncat nimic, ci doar apă am băut.

SynodiaÎn a treia zi Staretul s-a închis în coliba sa si toată noaptea s-a rugat varsand siroaie de lacrimi. Iar noi îl asteptam afară pe Staret, ca pe un alt Moise, ca să ne dea rezultatele „sinodului”.

După rugăciune se pare că a avut o descoperire, căci, iesind afară, ne-a spus:

„Câti sunteti credinciosi…”. Părintilor, s-a terminat! Am primit vestire că trebuie să trecem de partea mănăstirilor. Acesta e adevărul. Zelotistii sunt înselati!

Cu adevărat, mare si bruscă a fost întoarcerea Starețului, căci fusese zelotist si încă unul înfocat. Până atunci fusesem cu toții zelotisti: bătrânul Arsenie, părintele Iosif cel tânăr, eu, părintele Efrem Katunakiotul, bătrânul Nichifor si altii… O astfel de schimbare bruscă a Staretului a fost ca un fulger. Dar fiindcă Staretul niciodată nu a fost fanatic si nici nu a urmat o cale cu împătimire, am înteles îndată că ceea ce ne spunea era adevărul, era Ortodoxia.

- Gheronda, ce ai văzut?

- Nu vă voi spune. S-a terminat! Vom urma calea pe care o urmează mănăstirile si vom pomeni pe Patriarh.

- Eu nu pomenesc pe Patriarh, s-a împotrivit părintele Atanasie. Este eretic!

Părintele Arsenie a mers atunci în spatele Staretului si i-a spus:

- Gheronda, multi s-au înselat. Chiar si Sfinti…

- Părinte Arsenie, unu si cu unu fac doi. Ia-ti traista si pleacă!

Atunci am înlemnit cu totii. Părintele Arsenie de îndată ce a auzit aceasta, a spus Staretului:

- Iertati, iertati!

Părintele Atanasie însă s-a opus, zicând:

- Dar, ăsta-i asa, celălalt e altfel.

Tu, părinte Atanasie, ia-ti traista si mergi la Lavra si spune-le că ne vom supune mănăstirii si Patriarhiei. Veti merge acolo ca să vă înscrieti. Repede! S-a terminat. Veti lua buletine si vom deveni în mod oficial monahi ai Mănăstirii Lavra. Aceasta este calea lui Dumnezeu. Zelotistii au pierdut calea. Auzi, să spună că Tainele nu au Har si că noii calendaristi sunt osânditi!

Şi astfel, părintele Atanasie a pornit spre Lavra cu traista în spate, dar plin de gânduri. Se gândea: „Oare, Staretul are dreptate ori nu?”. Si asa cum mergea prin pădure, a obosit si s-a asezat ca să se odihnească putin. Atunci a adormit si a avut o vedenie care l-a încredintat despre pozitia corectă a Staretului. Când s-a trezit a pornit îndată înapoi si plin de entuziasm a spus Stareţului:

- Gheronda, mă supun. Şi pe Patriarh îl pomenesc si fac orice îmi spuneti. Ceea ce am văzut… este voia lui Dumnezeu.

Ce anume a văzut nimeni nu stie. Pe atunci eram mic, nu am cercetat să aflu ce văzuse. Si într-adevăr, am mers la Lavra ca să scoatem buletine. Însă unii zelotisti s-au smintit si au început să spună multe. Bătrânul Nichifor a început să strige. Până si părintele Efrem de la Katunakia i-a spus:

- Gheronda, ia aminte, căci Părintii au spus că până si cei alesi se vor însela în zilele de pe urmă.

- Părinte, i-a spus atunci Stareţul, dacă nu vrei să liturghisesti, pleacă! Să mergi la staretul tău.

adelfothtaFiindcă vestirea o primise de la Dumnezeu, nu asculta pe nimeni. Iar noi, cei mici, nu ne împotriveam. Dacă Staretul spunea „da”, “da” rămânea. Spunea „nu”, “nu” rămânea. Pentru noi, cei mai tineri, nu exista împotrivire. Nu aveam nici cea mai mică neîncredere în hotărârea Staretului. Însă cei trei, care erau mai mari şi care aveau un oarecare cuvânt de spus, s-au împotrivit oarecum. Dar părintele Iosif cel tânăr si cu mine nu aveam nici o tulburare. L-am urmat pe Staret cu o încredere desăvârsită. Părintele Haralambie încă nu se afla lângă noi, căci a venit cinci luni mai târziu. Putin mai târziu a venit si părintele Efrem, duhovnicul meu din Volos, si Staretul l-a întrebat:

- Ia spune-mi, părinte, această enciclică pe care a dat-o Sinodul… Este adevărat?

Atunci acela a plecat capul si a răspuns:

- Nu trebuia să circule această enciclică. Nu este corectă.

- Prin urmare, părintele meu, ne-am înselat, nu-i asa?

- Ne-am înselat. Am deviat, asadar, si de aceea trebuie să luăm măsurile cuvenite.

După ce a trecut un oarecare timp, Staretul ne-a destăinuit vedenia în care a primit vestirea despre problema calendarului:

În timp ce se ruga a văzut o biserică frumoasă ce avea o poartă mică si prin care ieseau cu totii. În curtea ei însă se certau doi credinciosi si strigau unul la celălalt:

- Eu sunt cel corect!

- Eu sunt mai corect! striga al doilea.

- Eu sunt Biserica! striga al treilea.

Si ne explica Staretul:

- Aceasta arată că se certau, dar apartineau Celei Una Sfântă si Apostolească Biserică. Aveau aceeasi dogmă si acelasi Har, dar nu aveau libertate a Duhului si sfintire si pentru aceasta se certau. Cum pot eu acum să spun că Biserica Greciei este rău-slăvitoare si că nu are Harul lui Dumnezeu? Să o numesc rău-slăvitoare doar pentru faptul că ţine noul calendar?! Si să spun că episcopul este osândit? Tin calendarul vechi, dar nu cuget cum cugetă zelotistii.

Si într-adevăr, problema calendarului nu influentează mântuirea credinciosilor, deoarece este o chestiune calendaristică, iar nu dogmatică. Cu exceptia chestiunilor dogmatice, se poate să existe între Bisericile locale diferente izolate de natură administrativă sau liturgică. Aceasta însă nu alungă Harul lui Dumnezeu. Fiindcă Staretul era nepătimas, fără încăpăţânare şi fanatism, putea să-si vadă greseala si să primească si îndreptare.

Atunci când s-a auzit că Părintele Iosif Pestereanul a trecut de partea mănăstirilor, zelotistii din împrejurimi au spus:

A vorbit Dumnezeu. Acesta vorbeste cu Dumnezeu și de aceea a primit vestire în rugăciune. Prin urmare, acesta este adevărul. Căci Harul lui Dumnezeu vine în sufletele sfintite si le descoperă adevărul. Nu descoperă oricui s-ar întâmpla.

Însă unii zelotisti fanatici, care aveau o încredere exagerată în logica lor, au început să-l defaime pe Staret, zicând:icoana mica Gheron Iosif

- S-a înselat Părintele Iosif Pestereanul.

Cu toate acestea Staretul niciodată nu-i judeca, ci spunea:

- Nu vom scoate nici un cuvânt. Noi vom lua aminte să ne facem privegherea noastră, rugăciunea noastră, iar pe ei lasă-i să spună ce vor. Dumnezeu să-i ierte!

Când Staretul a adormit întru cuviosie si sfintenie, iar noi, fiii săi duhovnicesti, ne-am învrednicit să dobândim obsti cu multi ucenici, zelotistii au fost nevoiti să mărturisească:

Da, într-adevăr, astfel de călugări!… Atât de multi părinti virtuosi! Trebuie să recunoaştem că Staretul a avut dreptate, fiindcă nu se poate ca rădăcina să fie putredă si să scoată astfel de roade si să se adune astfel de obsti. „După roade se cunoaşte pomul”. Prin urmare, noi am greşit, iar Bătrânul Iosif avea dreptate, era Sfânt.

Când ne-am alăturat celorlalti părinti athoniti si i-am lăsat pe zelotisti, am cunoscut din experientă puterea Harului Tainelor săvârsite de noii calendaristi. De aceea, atunci când Staretul ne spunea că vede Harul umplând biserica, noi nu-l întelegeam. Și aceasta până când l-am văzut si noi. În orice caz, atunci când i-am părăsit pe zelotisti, cu totii am văzut Harul cu ochii cei trupeşti.

Mai târziu, când am devenit preoti, am primit si o altă vestire în rugăciune cu privire la problema calendarului. Despre aceasta ne povesteste părintele Haralambie:

staretul Haralambie„Când ne-am întors la calea urmată de mănăstiri, încă nu pomeneam pe Patriarh. Însă atunci când am venit la Noul Schit, a trebuit odată să liturghisesc la Mănăstirea Sfântului Pavel si negreşit trebuia să pomenesc pe Patriarh.

- Ce să fac acum, Gheronda? l-am întrebat pe Staret.

- Mergi si pomeneste! Iar când te vei întoarce îmi vei spune ce-ai simtit.

Cu adevărat pot să vă spun că arareori am primit atât de mult Har în timpul Sfintei Liturghii. Suvoaie de lacrimi am vărsat pe toată durata ei. Nici măcar ecfonisele nu le puteam rosti. Când m-am întors, Staretul mi-a spus:

- Cu sigurantă că te-ai umplut de Har.

- Da, Gheronda. Asta şi asta mi s-a întâmplat.

- Vezi, fiul meu, că nu păcătuieşti când îl pomeneşti pe Patriarh, orice ar spune sau face, până ce nu este caterisit şi câtă vreme nu există Potir comun”.

(Extras din cartea Părintelui Efrem Filoteitul: „Stareţul meu, Iosif Isihastul şi Peştereanul”, în curs de apariţie la Editura Evanghelismos, preluat din nr.8 si nr.9 ale revistei “Presa ortodoxa“).

S-au mai auzit si in alte parti astfel de "voci din cer", chiar si pe meleagurile noastre:

"În chip asemănă­tor, puţin mai târziu, Stareţul Iosif a auzit în timp ce se ruga o voce dumnezeiască, zicându-i:
„Biserica se află la Patriarhia Ecumenică, la Constantinopol”. "

Asa i s-o fi vorbit si Patriarhului anticrestin Meletie Metaxakis cand a fortat adoptarea calendarului "astronomilor atei ai Papei".

Este insa demn de observat faptul ca "vocile din cer" nu au informat despre anatemele repetate ale Sfintei Biserici Ortodoxe contra celor care de aproape 400 de ani se straduiau sa schimbe calendarul patristic pentru a usura unirea Bisericilor cu acele erezii hulitoare de Hristos.

Se mai aud si alte "voci din cer" la catolici, de exemplu la Fatima, Medjugorie, Lourdes.

Cateva informatii merita sa fie reamintile, poate le receptioneaza si "cei din cer" impreuna cu aceia care le asculta vocile:

Una din anatemele data asupra calendarului nou numita Sigilion (vezi pct. VII)
"http://sihastru.net/mirem/ceor/sinod_pecetluire.html"

nu a ridicat-o nimeni; din contra, toti modernistii ecumenisti au incercat sa ascunda existenta acestui document.

O explicatie mai pe larg o gasiti aici:

"...Mari părinţi români contemporani – părintele Elefterie de la Dervent, părintele Iachint de la Putna sau părintele Ioanichie Bălan considerau o greşeală schimbarea calendarului. Părintele Iustin Pârvu a spus că ar fi primul care ar trece pe stil vechi, dacă Biserica ar accepta să revină pe stil vechi. Dar acest punct de vedere nu i-a scos pe părinţi în afara Bisericii…

Trebuie totuşi să precizez două puncte sensibile ale problemei schimbării calendarului: există un curent – cum este cel al părintelui Epifanie Teodoropoulos, care susţine că Bisericile locale care nu sunt în comuniune cu patriarhia de Constantinopol sunt schismatice. Adică Sinodul ROCOR, sinodul rus din exil, din care a făcut parte Sfântul Ioan Maximovici, a fost un sinod schismatic. Ceea ce implică faptul că Sfântul Ioan Maximovici nu e sfânt… O altă dovadă adusă în sprijinul acuzaţiei că sinodul ROCOR a fost schismatic este faptul că s-a aflat în comuniune cu diferite grupări din Grecia, grupări care ţin de stilul vechi.

Cât priveşte mulţimea de grupări de stil vechi din Grecia, ar trebui să fie evident că, dacă nu s-ar fi schimbat calendarul, aceste grupări ar fi fost în Biserica oficială a Greciei. Nu e vina lor că unele Biserici locale au schimbat calendarul şi ei au încercat să păstreze neschimbată credinţa Sfinţilor Părinţi. De-a lungul secolelor, au fost mai multe Sfinte Sinoade care au anatemizat orice încercare de schimbare a calendarului bisericesc (chiar Sfântul Ioan Iacob a tradus în limba română textul unei astfel de anateme…)

Vrem sau nu, sinoadele respective (cel mai cunoscut fiind cel din 1583) au pronunţat anatemele respective. E foarte delicat deci ca un creştin de stil nou din România să îl acuze pe un creştin din ROCOR că este schismatic deoarece ierarhii lui au condamnat schimbarea calendarului..."

"http://laurentiudumitru.ro/blog/2009/09/25/danion-vasile-pozitia-mea-eclesiologica/"

Puteti trimite obiectiunile, nelamuririle sau multumirile Dvs. direct lui Danion.

O discutie interesanta pe acest subiect o gasiti aici:

"http://ro.altermedia.info/politica/ce-se-ascunde-in-spatele-planificatei-unificri-a-bisericii-ruse-din-afara-granielor-cu-patriarhia-moscovei_6204.html#comments"