Introducerea redactorilor revistei Presa Ortodoxa (de unde am preluat articolul):
Am aflat de la cititorii noștri că în cadrul unor dezbateri privind chestiunea calendarului a fost adus în discuție și sfântul stareț athonit Gheron Iosif Isihastul, cunoscut românilor mai ales prin scrisorile sale, publicate în limba română la Editura Bizantină sub titlul generic Mărturii din viața monahală. Încercând să-și justifice propria stare de neascultare față de Biserică, unele voci îl prezintă ca fiind un părinte „zelotist”. În cazul ortodocșilor aflați „pe vechi”, a fi zelotist nu se traduce simplu prin ceea ce numim în România stilist (vechi-calendarist) – pentru că Sfântul Munte, Patriarhia Ierusalimului, Rusia, Serbia, ș.a. s-au opus schimbării calendarului și slujesc după vechiul calendar, dar păstrează comuniunea cu întreaga Biserică Ortodoxă. Într-o primă accepțiune, la Sfântul Munte, zelotiști s-au numit toți aceia care, neprimind noul calendar, au încetat și pomenirea patriarhului de la Constantinopol (atitudine adoptată în primă fază și de Cuvios). Cu timpul, s-a cristalizat un zelotism extremist, caracterizat prin neascultarea față de ierarhie, tăgăduirea valabilității Sfintelor Taine ale tuturor acelora care slujesc „pe nou” și respingerea comuniunii cu toate Bisericile Ortodoxe „oficiale”.
192913-efrem-thumbAm considerat de mare folos publicarea pentru prima oară în limba română a capitolului Despre calendar, dintr-o lucrare biografică închinată Bătrânului Iosif de către ucenicul său iubit Starețul Efrem Filotheitul, una dintre personalitățile cu mare autoritate duhovnicească în zilele noastre. Starețul Efrem s-a stabilit în America unde a înființat peste 20 de mănăstiri ortodoxe, făcând să înflorească pustiurile de peste ocean. Mulțumim pe această cale părinților români de la Chilia Buna-Vestire, Schitul Lacu –Athos, pentru bunăvoința cu care ne-au pus la dispoziție traducerea făcută după originalul grecesc. Nădăjduim să fie de folos tuturor acelora care caută cu sinceritate adevărul.
Gheron Iosif de Mihai ComanDESPRE CALENDAR (I)
Una dintre izbânzile înțelepte ale Starețului Iosif a fost luarea unei poziții corecte în problema calendarului, care în acea vreme devenise foarte acută, de vreme ce acesta organizează viața istorică și liturgică a Bisericii.
Conducerea revoluționară a lui Gonata, prin ordinul regal din 18 ianuarie 1923, a hotărât, din motive politice, să înainteze la introducerea noului calendar în statul grec. Firește, Biserica putea să respecte vechiul calendar pentru anul liturgic. Cu puține zile mai târziu însă, pe data de 3 februarie 1923, Patriarhia Constantinopolului propunea printr-o enciclică Bisericilor Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, Serbiei, Ciprului, Greciei și României revizuirea calendarului bisericesc.
Prin urmare, la 10 martie 1924, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a hotărât să revizuiască calendarul bisericesc, cu excepția perioadelor Triodului și Penticostarului, care aveau să fie rânduite după Pascalie. Această sinteză a fost numită, nu fără probleme liturgice, noul calendar iulian sau îndreptat. Astfel, și Bisericile Alexandriei, Antiohiei, României și Bulgariei au primit noul calendar, în ciuda împotrivirilor venite din partea poporului credincios. De fapt, această înnoire a pricinuit schisme în Biserică, formându-se așa-numitele „biserici vechi-calendariste”, rană care nu s-a cicatrizat nici până astăzi.
Timp de 11 ani cei de pe stilul vechi au fost cu totul lipsiți de vreo conducere bisericească, neavând episcopi. Dar Biserica fără episcop nu este socotită Biserică. Însă în 1935 episcopul Florinei, Hrisostom Kavouridis, s-a rupt de Biserica oficială și a intrat în cea a vechilor calendariști. Acest pas a fost salutat de către zelotiști cu multă bucurie, fiindcă în felul acesta dobândeau și un cap pentru biserica lor.
Această pildă a sa au urmat-o apoi Gherman al Dimitriadei și Hrisostom al Zakinthului. Acești trei episcopi au înaintat apoi la hirotonia altor patru episcopi noi, printre care a fost și monahul Matei de la Schitul Sfântului Vasilie din Sfântul Munte. Până în 1937, printre vechii calendariști a existat o mare nedumerire: dacă cei de pe stilul nou trebuie să fie socotiți schismatici sau nu. Până atunci nu au avut niște puncte de vedere clare.
n10806962374_401650_4107Hrisostom al Florinei socotea că majoritatea credincioșilor erau de partea celor care țineau calendarul vechi. Prin urmare, nu ar fi fost cu neputință ca Biserica oficială să fi revenit la vechiul calendar, dacă zelotiștii ar fi păstrat o poziție de protest mai înțeleaptă, fără extremisme și lipsă de tact. Astfel, prin enciclica sa oficială Hrisostom a declarat că maica vechilor calendariști era Biserica Greciei și că de acolo primeau Harul și că poziția lor era una de protest.
Însă atunci când a declarat că Tainele celor de pe stilul nou sunt valide, vechii calendariști s-au despărțit în două tabere vrăjmașe: cei moderați, care îl urmau pe Hrisostom al Florinei, și cei extremiști, care îl urmau pe Matei Karpathakis și susțineau că Tainele Bisericii oficiale sunt nevalide. Între cele două tabere exista destulă vrăjmășie. Desigur, zelotiștii aruncau asupra lui Hrisostom al Florinei nu puține anateme și blesteme.
Într-o zi, părintele Vartolomeu, care era un ieromonah din tabăra lui Hrisostom al Florinei, l-a vizitat pe Stareț (Gheron Iosif) și a voit să discute cu el problema calendarului. Însă Starețul, care era omul păcii și al rugăciunii, nu voia aceasta și de aceea i-a spus:
„Renunță la discuția asta, căci vom spune cuvinte grele și ne vom mâhni”.
Celălalt însă insista și începuse să spună cele ale sale despre calendar. Și așa cum se așteptase Starețul, s-a și petrecut. Și-a pierdut pacea și a rostit cuvinte tăioase împotriva lor.
Apoi, când a mers la chilia sa ca să se liniștească, simțea ca și cum ar fi pierdut puțin Harul și îi venea greu să se războiască împotriva demonilor. Experimentat în cele duhovnicești cum era, a înțeles că ceva nu mergea bine. Atunci s-a întors cu stăruință la scăparea sa cea dintotdeauna, rugăciunea. S-a nevoit cu lacrimi, durere și cu smerenie adâncă pentru a primi răspuns. S-a luptat timp de mai multe ceasuri în rugăciune și după ce a simțit la sfârșit puțină pace, a mers să se odihnească. În somn i-a arătat Dumnezeu următorul vis, așa cum ne-a povestit el însuși:
„Se făcea că mă aflam pe o fâșie a Sfântului Munte intrată în mare si care era amenințată să fie scufundată de valuri. Mă întrebam cum de am ajuns în acel loc atât de primejdios și cugetam înfricoșat că de vreme ce acea fâșie se desprinsese de Munte și se clătina de valuri, peste puțin avea să se scufunde, iar eu să mă înec, deoarece valurile începuseră deja să acopere stânca. Lângă mine însă vedeam Muntele uriaș, Athonul, ce spărgea orice val al mării. Atunci cugetam în sinea mea ca de îndată ce se va apropia stânca de Munte, să sar pe acesta, după care nu aveam de ce să mă mai tem. Și astfel, cu primul prilej ce s-a ivit, am sărit pe pământul tare al Muntelui. Și într-adevăr, peste puțin stânca cea mică a fost înghițită de mare, iar eu am spus ușurat: «Slavă Ție, Dumnezeule!». Și îndată m-am trezit”.
Când s-a trezit a înțeles tâlcuirea visului și de atunci a început a tăgădui corectitudinea poziției sale de mai înainte.
normal_PAPA--EFRAIM-KATOYNAKIOTHSDar și părintele Efrem Katunakiotul, când s-a rugat pentru aceeași problemă, a fost înștiințat de o voce puternică, care i-a spus:
„În persoana lui Hrisostom al Florinei ai renegat toată Biserica”.
În chip asemănător, puțin mai târziu, Starețul Iosif a auzit în timp ce se ruga o voce dumnezeiască, zicându-i:
„Biserica se află la Patriarhia Ecumenică, la Constantinopol”.
Astfel, au înțeles că lucrurile nu stăteau așa cum spuneau vechii calendariști și că Tainele celor de pe stilul nou sunt valide. Atunci au hotărât să-i ceară mitropolitului Florinei iertare în scris. Starețul a scris o scrisoare în care a cerut iertare și pe care a semnat-o el împreună cu obștea sa, precum și obștea părintelui Nichifor. Kalatzis însă a voit a adăuga încă ceva la sfârșit, și anume cuvintele:
„Pe voi vă considerăm a fi Biserică Ortodoxă…”.
Astfel, au semnat și acel adaos, după care i-au dat scrisoarea, căci acesta avea să iasă afară din Sfântul Munte, ca să o dea în mâinile mitropolitului Florinei. Iar acesta le-a răspuns apoi că i-a iertat. De atunci Starețul Iosif împreună cu obștea sa a preferat starea moderată a floriniștilor. [...]
Astfel, începând cu anul 1937, Starețul a început să primească ambele calendare, deși a continuat să rămână zelotist. Această poziție față de problema calendarului o avea și atunci când am mers să rămân lângă dânsul. Puțin mai târziu însă, la 13/26 martie 1950, a fost emisă o nouă enciclică semnată de patru episcopi vechi-calendariști: Hrisostom al Florinei, Gherman al Cicladelor, Hristofor al Hristianopolului și Policarp al Diavliei. Enciclica am citit-o eu, fiindcă Starețul nici măcar să o citească nu a vrut, deși era zelotist. Printre altele erau scrise și următoarele:
„Tainele săvârșite de cei de pe stilul nou, ca unii ce sunt schismatici, sunt lipsite de Harul sfințitor. Pentru aceasta pe nici un neocalendarist nu se cuvine să-l primiți în sânurile Sfintei noastre Biserici și, prin urmare, nici să-l ajutați, fără o mărturisire a acestuia în care să osândească înnoirea neocalendariștilor și să declare Biserica acestora schismatică. Cât privește cei botezați de înnoitori, să fie botezați cu Sfântul Mir de proveniență ortodoxă, care se găsește din belșug la noi…”
Când am citit acestea m-au cuprins fiorii. Am socotit pe cel care a scris enciclica a fi un călău. Vechii calendariști renegaseră nu numai unul sau doi episcopi, ci întreaga Biserică a Greciei, care nici până astăzi nu a încetat să aibă legături canonice cu toate Bisericile Ortodoxe. De îndată ce am citit enciclica – era noapte, iar Starețul își termina privegherea -, am mers și i-am spus:
- Gheronda, în enciclică scrie asta și asta.
- S-a terminat! Ne retragem! Aceștia au căzut pe dinafară. Nu se poate ca adevărul lui Dumnezeu să fie acesta. Va trebui să luăm poziția mănăstirilor. Dar mai întâi vom face rugăciune ca să vedem ce ne va spune Dumnezeu. Fiilor, rugăciune! Rugăciune, părinților, ca să ne descopere Dumnezeu și să nu facem vreo greșeală. Ceea ce ne va descoperi Dumnezeu, aceea vom primi.
Staretul nu avea diplomă universitară de absolvire a teologiei de școală. Era însă un adevărat teodidact si, ca un văzător de Dumnezeu, era initiat în adevărata teologie. Niciodată nu-mi amintesc să fi făcut ceva fără să fi primit vestire de sus. Pentru această problemă atât de importantă ne-a pus pe toti să postim trei zile si să ne rugăm. Timp de trei zile nu am mâncat nimic, ci doar apă am băut.
SynodiaÎn a treia zi Staretul s-a închis în coliba sa si toată noaptea s-a rugat varsand siroaie de lacrimi. Iar noi îl asteptam afară pe Staret, ca pe un alt Moise, ca să ne dea rezultatele „sinodului”.
După rugăciune se pare că a avut o descoperire, căci, iesind afară, ne-a spus:
„Câti sunteti credinciosi…”. Părintilor, s-a terminat! Am primit vestire că trebuie să trecem de partea mănăstirilor. Acesta e adevărul. Zelotistii sunt înselati!
Cu adevărat, mare si bruscă a fost întoarcerea Starețului, căci fusese zelotist si încă unul înfocat. Până atunci fusesem cu toții zelotisti: bătrânul Arsenie, părintele Iosif cel tânăr, eu, părintele Efrem Katunakiotul, bătrânul Nichifor si altii… O astfel de schimbare bruscă a Staretului a fost ca un fulger. Dar fiindcă Staretul niciodată nu a fost fanatic si nici nu a urmat o cale cu împătimire, am înteles îndată că ceea ce ne spunea era adevărul, era Ortodoxia.
- Gheronda, ce ai văzut?
- Nu vă voi spune. S-a terminat! Vom urma calea pe care o urmează mănăstirile si vom pomeni pe Patriarh.
- Eu nu pomenesc pe Patriarh, s-a împotrivit părintele Atanasie. Este eretic!
Părintele Arsenie a mers atunci în spatele Staretului si i-a spus:
- Gheronda, multi s-au înselat. Chiar si Sfinti…
- Părinte Arsenie, unu si cu unu fac doi. Ia-ti traista si pleacă!
Atunci am înlemnit cu totii. Părintele Arsenie de îndată ce a auzit aceasta, a spus Staretului:
- Iertati, iertati!
Părintele Atanasie însă s-a opus, zicând:
- Dar, ăsta-i asa, celălalt e altfel.
Tu, părinte Atanasie, ia-ti traista si mergi la Lavra si spune-le că ne vom supune mănăstirii si Patriarhiei. Veti merge acolo ca să vă înscrieti. Repede! S-a terminat. Veti lua buletine si vom deveni în mod oficial monahi ai Mănăstirii Lavra. Aceasta este calea lui Dumnezeu. Zelotistii au pierdut calea. Auzi, să spună că Tainele nu au Har si că noii calendaristi sunt osânditi!
Și astfel, părintele Atanasie a pornit spre Lavra cu traista în spate, dar plin de gânduri. Se gândea: „Oare, Staretul are dreptate ori nu?”. Si asa cum mergea prin pădure, a obosit si s-a asezat ca să se odihnească putin. Atunci a adormit si a avut o vedenie care l-a încredintat despre pozitia corectă a Staretului. Când s-a trezit a pornit îndată înapoi si plin de entuziasm a spus Starețului:
- Gheronda, mă supun. Și pe Patriarh îl pomenesc si fac orice îmi spuneti. Ceea ce am văzut… este voia lui Dumnezeu.
Ce anume a văzut nimeni nu stie. Pe atunci eram mic, nu am cercetat să aflu ce văzuse. Si într-adevăr, am mers la Lavra ca să scoatem buletine. Însă unii zelotisti s-au smintit si au început să spună multe. Bătrânul Nichifor a început să strige. Până si părintele Efrem de la Katunakia i-a spus:
- Gheronda, ia aminte, căci Părintii au spus că până si cei alesi se vor însela în zilele de pe urmă.
- Părinte, i-a spus atunci Starețul, dacă nu vrei să liturghisesti, pleacă! Să mergi la staretul tău.
adelfothtaFiindcă vestirea o primise de la Dumnezeu, nu asculta pe nimeni. Iar noi, cei mici, nu ne împotriveam. Dacă Staretul spunea „da”, “da” rămânea. Spunea „nu”, “nu” rămânea. Pentru noi, cei mai tineri, nu exista împotrivire. Nu aveam nici cea mai mică neîncredere în hotărârea Staretului. Însă cei trei, care erau mai mari și care aveau un oarecare cuvânt de spus, s-au împotrivit oarecum. Dar părintele Iosif cel tânăr si cu mine nu aveam nici o tulburare. L-am urmat pe Staret cu o încredere desăvârsită. Părintele Haralambie încă nu se afla lângă noi, căci a venit cinci luni mai târziu. Putin mai târziu a venit si părintele Efrem, duhovnicul meu din Volos, si Staretul l-a întrebat:
- Ia spune-mi, părinte, această enciclică pe care a dat-o Sinodul… Este adevărat?
Atunci acela a plecat capul si a răspuns:
- Nu trebuia să circule această enciclică. Nu este corectă.
- Prin urmare, părintele meu, ne-am înselat, nu-i asa?
- Ne-am înselat. Am deviat, asadar, si de aceea trebuie să luăm măsurile cuvenite.
După ce a trecut un oarecare timp, Staretul ne-a destăinuit vedenia în care a primit vestirea despre problema calendarului:
În timp ce se ruga a văzut o biserică frumoasă ce avea o poartă mică si prin care ieseau cu totii. În curtea ei însă se certau doi credinciosi si strigau unul la celălalt:
- Eu sunt cel corect!
- Eu sunt mai corect! striga al doilea.
- Eu sunt Biserica! striga al treilea.
Si ne explica Staretul:
- Aceasta arată că se certau, dar apartineau Celei Una Sfântă si Apostolească Biserică. Aveau aceeasi dogmă si acelasi Har, dar nu aveau libertate a Duhului si sfintire si pentru aceasta se certau. Cum pot eu acum să spun că Biserica Greciei este rău-slăvitoare si că nu are Harul lui Dumnezeu? Să o numesc rău-slăvitoare doar pentru faptul că ține noul calendar?! Si să spun că episcopul este osândit? Tin calendarul vechi, dar nu cuget cum cugetă zelotistii.
Si într-adevăr, problema calendarului nu influentează mântuirea credinciosilor, deoarece este o chestiune calendaristică, iar nu dogmatică. Cu exceptia chestiunilor dogmatice, se poate să existe între Bisericile locale diferente izolate de natură administrativă sau liturgică. Aceasta însă nu alungă Harul lui Dumnezeu. Fiindcă Staretul era nepătimas, fără încăpățânare și fanatism, putea să-si vadă greseala si să primească si îndreptare.
Atunci când s-a auzit că Părintele Iosif Pestereanul a trecut de partea mănăstirilor, zelotistii din împrejurimi au spus:
A vorbit Dumnezeu. Acesta vorbeste cu Dumnezeu și de aceea a primit vestire în rugăciune. Prin urmare, acesta este adevărul. Căci Harul lui Dumnezeu vine în sufletele sfintite si le descoperă adevărul. Nu descoperă oricui s-ar întâmpla.
Însă unii zelotisti fanatici, care aveau o încredere exagerată în logica lor, au început să-l defaime pe Staret, zicând:icoana mica Gheron Iosif
- S-a înselat Părintele Iosif Pestereanul.
Cu toate acestea Staretul niciodată nu-i judeca, ci spunea:
- Nu vom scoate nici un cuvânt. Noi vom lua aminte să ne facem privegherea noastră, rugăciunea noastră, iar pe ei lasă-i să spună ce vor. Dumnezeu să-i ierte!
Când Staretul a adormit întru cuviosie si sfintenie, iar noi, fiii săi duhovnicesti, ne-am învrednicit să dobândim obsti cu multi ucenici, zelotistii au fost nevoiti să mărturisească:
Da, într-adevăr, astfel de călugări!… Atât de multi părinti virtuosi! Trebuie să recunoaștem că Staretul a avut dreptate, fiindcă nu se poate ca rădăcina să fie putredă si să scoată astfel de roade si să se adune astfel de obsti. „După roade se cunoaște pomul”. Prin urmare, noi am greșit, iar Bătrânul Iosif avea dreptate, era Sfânt.
Când ne-am alăturat celorlalti părinti athoniti si i-am lăsat pe zelotisti, am cunoscut din experientă puterea Harului Tainelor săvârsite de noii calendaristi. De aceea, atunci când Staretul ne spunea că vede Harul umplând biserica, noi nu-l întelegeam. Și aceasta până când l-am văzut si noi. În orice caz, atunci când i-am părăsit pe zelotisti, cu totii am văzut Harul cu ochii cei trupești.
Mai târziu, când am devenit preoti, am primit si o altă vestire în rugăciune cu privire la problema calendarului. Despre aceasta ne povesteste părintele Haralambie:
staretul Haralambie„Când ne-am întors la calea urmată de mănăstiri, încă nu pomeneam pe Patriarh. Însă atunci când am venit la Noul Schit, a trebuit odată să liturghisesc la Mănăstirea Sfântului Pavel si negreșit trebuia să pomenesc pe Patriarh.
- Ce să fac acum, Gheronda? l-am întrebat pe Staret.
- Mergi si pomeneste! Iar când te vei întoarce îmi vei spune ce-ai simtit.
Cu adevărat pot să vă spun că arareori am primit atât de mult Har în timpul Sfintei Liturghii. Suvoaie de lacrimi am vărsat pe toată durata ei. Nici măcar ecfonisele nu le puteam rosti. Când m-am întors, Staretul mi-a spus:
- Cu sigurantă că te-ai umplut de Har.
- Da, Gheronda. Asta și asta mi s-a întâmplat.
- Vezi, fiul meu, că nu păcătuiești când îl pomenești pe Patriarh, orice ar spune sau face, până ce nu este caterisit și câtă vreme nu există Potir comun”.
(Extras din cartea Părintelui Efrem Filoteitul: „Starețul meu, Iosif Isihastul și Peștereanul”, în curs de apariție la Editura Evanghelismos, preluat din nr.8 si nr.9 ale revistei “Presa ortodoxa“).